În România, in
primul trimestru din 2014 somajul în rândul tinerilor a crescut până la un
nivel record de 25,7%, in timp ce în ţările UE a fost de 23,4%. Este o problemă
deosebit de gravă deoarece marea majoritate a tinerilor sunt deja “someri de lungă
durată”, ceea ce riscă să conducă la ratarea unei întregi generaţii.
Dacă in
celelalte tări europene motivele pentru care s-a ajuns in acestă situatie sunt
mai complexe, si doar o parte sunt similare cu problemele de la noi, in România
motivul pentru care tinerii nu isi găsesc de lucru este simplu: companiile nu
prea au ce face cu absolvenţii de liceu deoarece marea majoritate a
absolventilor nu ştiu să facă nimic la modul concret. Cei mai mulţi dintre
aceştia nu au incercat să invete nimic pe parcursul anilor de scoală, fiind
total dezinteresati, iar cei au vrut să înveţe nu stiu nici ei prea multe
deoarece cunoştinţele lor sunt abstracte şi nu stiu cum pot să le lege cunostintele
dobândite de lucrurile comune ale existenţei cotidiene si de profesie.
Cei care au
răbdare să se uite pe site-urile cu anunturi online de joburi vor constata că
marea majoritate a companiilor caută persoane calificate, cu experientă de
minim 1-3 ani in domeniul in care doresc să angajeze. Ceea ce se caută pe piaţa
muncii este calificarea şi experienţa, si nu studiile! Aceasta expresie nu
trebui insă inteleasă gresit, ajungându-se la concluzia că nu trebuie să
inveti. In marea majoritate a cazurilor calificarea se obtine studiind. Există
intr-adevăr si exceptii: cei care au o experientă practică deosebită pot obtine
o calificare recunoscută oficial in urma evaluării competentelor, dar pană la
urmă aceasta este “calea lungă” de a dobandi o calificare. Revenind insă la
somajul in randul tinerilor marea problemă este faptul că la 18 ani nu prea au
de unde să vină cu experienţă.
Totusi această
problemă ar putea fi partial rezolvată dacă scolile românesti ar fi mai mult
orientate către practică. Din păcate scoala romanească nu ii invată pe tineri să
inteleagă ceea ce există in lume ci doar să ofere cateva răspunsuri teoretice
la niste intrebări la fel de teoretice, considerate ca fiind importante de către
dascăli. Despre deprinderea ablitătilor practice necesare practicării unei
meserii nici nu are rost sa mai vorbim, căci marea majoritate a liceelor si
universitătilor nu au spatii necesare desfăsurării activitătilor practice,
atunci cand le au nu au dotările necesare, iar atunci cand au si spatii si dotări
nu au banii necesari pentru a achizitiona materialele consumabile desfăsurării
activitătii practice.
Dar acestea
nu sunt singurele probleme. Descurajante pentru tineri sunt ofertele Agentiilor
Judetene de Ocupare si Formare Profesională, sau cele publicate de ANOFM.
AJOFM-urile isi fac treaba si centralizează cererile angajatorilor, dar marea
majoritate a ofertelor sunt din zona meseriilor slab retribuite, adesea
temporare. Ele nu reflectă foarte bine cererea economiei romanesti in ansamblu,
ci sunt mai degrabă o variantă oficială a muncii “la negru”. Tinerii au putine
sanse să afle informatii despre piaţa reală a muncii. Dacă ar avea o imagine
mai clară asupra asteptărilor companiilor si asupra beneficiilor pe care multe
firme le oferă probabil că si ei ar depune eforturi mai mari pentru a se
califica in meseriile căutate de angajatori.
Chiar dacă
tinerii nu sunt foarte bine pregătiti si nu au experientă practică angajatorii
nu trebuie să uite ca tinerii pot să vină cu ceva mai preţios decât orice
experienţă: creativitatea, înţelegerea, capacitatea de adaptare si puterea de
muncă !
